fbpx
5 iunie 2021

De Ziua Mediului, sărbătorim 15 ani de ViitorPlus

Acum 15 ani, cand s-a născut ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă – discuția despre ecologie era avangardistă. Nevoia exista, dar noi nu o acceptaserăm încă, cel puțin nu în România. În 2021 însă vorbim despre urgență climatică. Nu mai e un moft, fiecare își lasă amprenta pe mediu și poate influența pozitiv mersul lucrurilor.

Noi vrem să arătăm că se poate!

Acum 15 ani am început 3 oameni, de atât e nevoie pentru a crea un ONG. Am ajuns aproape 50, am crescut organic.

Am plantat, la început timid, acum programul Adopta un Copac! a ajuns la 112 hectare de pădure care altfel nu ar fi existat.

Am colectat 819.000 kg de materiale ce altfel ar fi umplut câmpurile, le-am dus la reciclat cu cel mai eco mijloc de transport, cargobicicleta RECICLETA.

Am pus pe Harta României 12.100 de puncte în care fiecare dintre noi poate duce pentru reciclare kilogramele proprii. Află unde pe HartaReciclării.ro.

Ne împărtășesc valorile cei tineri, cei 36.000 de ecOambasadori elevi și profesori din concursul national ecOprovocarea.

Am creat un business social numit Atelierul de Pânză care a cusut 267.000 de produse reutilizabile ce au înlocuit pungile atotprezente de plastic.

Noi vedem schimbarea! Noi suntem schimbarea. Fii și tu alături de noi – în următorii 15 ani de ViitorPlus.

Povestim și facem planuri, într-un maraton online Bucurie pentru Ecologie, live pe Facebook.

Ne ascultați pe Radio EcoNatura.

Leave your comment Submit your comments now