fbpx
23 iunie 2021

ecOprovocarea premiază cei mai harnici tineri ecologiști!

Concursul național de ecologie pentru tineri ecOprovocarea, o inițiativă ViitorPlus, a încheiat a zecea sa ediție, cea mai dificilă din punct de vedere logistic, dar cu atât mai satisfăcătoare: peste 92.000 de kg de deșeuri au fost trimise spre reciclare de către copiii și profesorii de școală generală și liceu. 

Elevii de liceu vor fi răsplătiți pentru eforturile lor: 100 dintre ei vor ajunge în tabăra de leadership de la Moeciu, în august 2021.

4 școli generale din Maramureș, Prahova, Vâlcea și Galați primesc premii în bani pentru modernizarea și tehnologizarea spațiilor de învățare, în valoare de 20.000 de lei. Felicitări tuturor ecOambasadorilor!

 

Concursul ecOprovocarea, ediția X.2, a ajuns la final, cu 247 de echipe de profesori și liceeni din 184 de licee din întreaga țară. Toate activitățile s-au derulat cu eforturi susținute și perseverență, într-un an școlar provocator, în care prezența fizică la școală a fost redusă, iar tot ce înseamnă concursul, adică munca în echipă, implicarea grupurilor mari de voluntari, acțiuni în natură, a trebuit să fie regândit.

EcOambasadorii, elevi și profesori din echipele de reciclare, plantare, igienizare, târguri de economie circulară au reușit, în anul școlar 2020-2021, să trimită spre reciclatori peste 32.000 de kg de deșeuri, au plantat peste 7.000 de puieți, au extras din areale naturale peste 600 saci de 120 de litri de gunoaie și au dat o nouă viață unui număr de peste 4.000 de obiecte în cadrul unor evenimente restrânse de donații în comunități.

Echipele înscrise în categoria grădini au realizat, până la ultimul detaliu, cu forțe financiare și organizatorice proprii, grădini comunitare care promovează valori de mediu esențiale. De exemplu, echipa Liceului Axiopolis din Cernavodă a creat o grădină de relaxare și educativă pentru copiii din Asociația Cernavodă Plus, iar echipa Liceului Aurel Vlaicu din Galați a dus la bun sfârșit o grădină ce le oferă elevilor o alternativă de petrecere a timpului liber și de relaxare în incinta instituției de învățământ.

„Programe precum ecOprovocarea sunt esențiale pentru copiii din România. În condițiile în care suntem în urgență climatică, educația de mediu nu este în programa școlară, iar fenomenele meteo extreme sunt la ordinea zilei, cei mici trebuie să învețe cât mai repede cum pot fi vocea schimbării.

Ceea ce reușește ecOprovocarea de 10 ani încoace este să formeze sistematic generații de ecOambasadori care acum sunt cetățeni responsabili, activiști, oameni implicați. Iar pandemia nu a fost un obstacol în acest demers. Și vom continua!”, a spus Monica Tănase, coordonatoarea ecOprovocarea, programul educațional de mediu al ViitorPlus.

La finalul lunii august, 100 de elevi și profesori din Galați, Argeș, Constanța, Călărași, Caransebeș, Prahova, Mehedinți, Bistrița, Harghita și Timiș vor ajunge în tabăra de leadership, dedicată lor, la Moeciu. Iată ce ne spun ecOambasadorii câștigători din echipa de plantări ai Liceului „Marin Preda” din Odorheiu Secuiesc (link video aici).

Liceenii nu sunt singurii răsplătiți. Cei mai micuți, din concursul ecOprovocarea Junior fac parte din cele 30 de școli primare și gimnaziale din 20 de județe ale țării care și-au asumat misiunea de a implica întreaga comunitate în activități educaționale și de reciclare. Astfel, elevii, profesorii, părinții și prietenii lor au colectat și raportat peste 60.000 kg de deșeuri de fier, sticlă, doze de aluminiu, hârtie, carton, PET, plastic, DEEE-uri mici sau baterii și acumulatori.

4 școli generale din Maramureș, Prahova, Vâlcea și Galați primesc premii în bani pentru modernizarea și tehnologizarea spațiilor de învățare, în valoare de 20.000 de lei.

Concursul Național ecOprovocarea și Concursul Național ecOprovocarea Junior vor continua și anul școlar următor, începând din luna septembrie, cu noi provocări adresate elevilor și profesorilor care și-au făcut un principiu din viața în acord cu natura.

ecOprovocarea este un program ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă, organizat cu sprijinul: Tenaris Silcotub, Decathlon, L’Oreal, Ecotic, Nepi Rock, Goldman Sachs Gives, BRD – Groupe Societe Generale, DS Smith, Institutul Francez din București, Ambasada Franței în România.

–––––––––––––––––––––––––––

www.ecoprovocarea.ro – clipul video de prezentare a programului:

https://www.youtube.com/watch?v=QAabg1Y09sg&t=58s

FB: https://www.facebook.com/ecOprovocarea  IG: https://www.instagram.com/ecoprovocarea/

 

ViitorPlus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 15 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un copac!, Atelierul de Pânză, RECICLETA, Harta Reciclării, ecOprovocarea, BiroulEco, Amenajarea eco-turistică a cascadei Bigar, Regenesys, POD cu POD luminezi o casă.

ViitorPlus – pentru oameni și natură

Leave your comment Submit your comments now