Echipa Adoptă un Copac, programul de împădurire al asociației Viitor Plus, a plantat 241.000 de puieți de arbori forestieri în această primăvară, împreună cu peste 2.000 de voluntari și 1.000 de zilieri din comunitățile locale. Toate pădurile plantate sunt adiționale, adică nu ar fi existat fără eforturile oamenilor implicați.
În lunile ianuarie – aprilie 2023 echipa Adoptă un Copac a plantat în 16 comunități rurale din județele Constanța, Dolj, Ialomița, Călărași și Prahova și a avut o plantare urbană în Parcul Municipal din Fetești.
Echipa a plantat pe 20 hectare de teren degradat sau deșertificat grație susținerii din partea companiilor private, colaborării cu administrațiile locale și implicării oamenilor obișnuiți, motivați de binele comun. În plus, s-au făcut lucrări de completare în pădurile deja existente, pe care Viitor Plus le îngrijește 5-10 ani, până intră în stadiul de masiv.
“Am încheiat un sezon plin de evenimente, tumultuos, dar cât se poate de plin de satisfacții. Ne-am mărit echipa, am încercat tehnici de plantare noi și am depășit cifrele din sezoanele anterioare. 14 evenimente de plantare care au implicat peste 2.000 de voluntari corporate și din comunități locale sunt modul nostru de a arăta că ne pasă, că e timpul sa acționăm pentru a oferi generațiilor care ne urmează șansa de a respira, de a se bucura de conglomeratul frumuseților pe care natura e singura în stare să îl ofere. Vom continua să plantăm pentru că ne dorim să investim în ceea ce lăsăm în urma noastră și pentru că România are nevoie de păduri. Vă așteptăm alături de noi!” spune Rebecca Popescu – Manager parteneriate, Adoptă un Copac.
Aceste plantări și completări nu ar fi fost posibile fără partenerii Adoptă un Copac din acest sezon: 1&1, Angelli, Atelierul de Pânză, Auchan, Autonom, BCR, BRD Asigurări de Viață, Coca-Cola HBC, Cora, Deloitte, DS Smith, Estee Lauder, Engie, Epiesa.ro, Ecoxtrem, Fundația Panda, Grecu Partners, Graffiti Plus, ID Logistics, Henkel, Human Invest, ING Bank, ING Hubs, Leroy Merlin, Magna, Nomenius, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Philips, Premier Energy, Renania, Savvy Finance, Societe Generale Global Solution Centre România, Telekom, colegii din Viitor Plus, Zitec, administrațiile și instituțiile publice care au sprijinit demersurile de împădurire.
Noutatea acestui sezon a fost plantarea primei păduri după metoda Miyawaki, una dintre cele mai eficiente pentru împădurirea rapidă a terenurilor degradate, care presupune plantarea a 3-4 puieți pe metru pătrat din cât mai multe specii autohtone. Plantarea a avut loc în comuna Leu din județul Dolj, pe terenul pus la dispoziție de Școala Leu. Copacii plantați prin această metodă cresc mult mai repede, captează mai mult carbon, iar biodiversitatea care apare este mai mare. Vegetația devine mult mai densă și are structura unei păduri naturale mature. O pădure Miyawaki crește cu 1 metru în înălțime pe an fără substanțe chimice sau îngrășăminte.
Cel mai important eveniment al acestui sezon a fost plantarea din Parcul Municipal Fetești, unde s-au plantat alături de voluntarii din comunitate 300 de arbori de talie mare (la balot) și încă 2.000 de puieti pentru realizarea unei perdele de protecție, iar alți 2.000 au fost plantați în săptămâna care a urmat. Zece specii diferite cresc din această primăvară în Parcul din Fetești: paltini, tamarix, tei parfumați, sălcii, platani, catalpe, lemn câinesc, sălcioare și glădițe. Au deschis evenimentul și au plantat împreună cu voluntarii Laurențiu Șonchereche – Primarul municipiului Fetești, Franck Neel – membru în boardul OMV Petrom și Cătălin Striblea – striblea.ro.
Programul Adoptă un Copac se concentrează pe zonele din sudul României cu cea mai mare nevoie de arbori, în județe în care suprafața împădurită este de 5-10%. Media europeană este de 39%, iar echipa Viitor Plus și-a propus să transforme în păduri solurile afectate de schimbările climatice sau aflate în risc de eroziune.
Plantarea arborilor îmbunătățește calitatea pământului, scade temperaturile din jurul arborilor, atrage precipitații și ajută biodiversitatea.
EDUCAȚIE PRACTICĂ PENTRU MEDIU
Un proiect al Adoptă un Copac este Plantarea la Distanță, prin care echipa a trimis în luna martie 11.000 de puieți către 200 de școli, grădinițe și licee din toate zonele României pentru a fi plantați de copii, împreună cu profesorii lor, în curțile unităților în care învață.
Pe lângă creșterea suprafeței împădurite a României, programul Adoptă un Copac educă atât copiii cât și adulții despre importanța arborilor pentru calitatea vieții și despre beneficiile activităților de voluntariat.
Implicarea elevilor și profesorilor poate fi văzută în Comunitatea Adoptă un Copac, iar materialele educaționale pentru profesori pot fi descărcate gratuit pe www.viitorplus.ro/educationale, unde toți cei interesați găsesc atât un modul despre importanța pădurilor, ghiduri de plantare corectă, cât și alte materiale ce pot fi utile în Săptămâna Verde și nu numai.
DESPRE ADOPTĂ UN COPAC – un program VIITOR PLUS
Adoptă un Copac este un program care ajută la creșterea suprafeței împădurite din sudul României și contribuie la educarea oamenilor cu privire la importanța pădurilor, a acțiunilor de plantare și a activităților de voluntariat. Programul de împădurire a pornit în 2007, ca inițiativă a asociației Viitor Plus, iar rezultatele de până acum se reflectă în suprafața totală de 203 de hectare, 1.380.000 de puieți plantați, prin implicarea a 31.000 de voluntari, în 22 comunități rurale din mai multe județe din sudul țării afectate de efectele schimbărilor climatice și 2 comunități urbane. Pădurile plantate în cadrul programului sunt îngrijite și monitorizate pentru a se asigura integritatea lor pe termen lung.
Viitor Plus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 16 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Bine Primit, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea și Biroul Eco.
Viitor Plus – pentru oameni și natură