ViitorPlus anunță finalul celei de-a VI-a ediții a programului educațional
„Cluburile ecOprovocarea”, beneficiile pentru mediu aduse de tinerii membri ai cluburilor
și acțiunile pentru extinderea programului.
ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă organizează de 6 ani programul de educație non-formală și extrașcolară de protecția mediului „Cluburile ecOprovocarea”, în parteneriat cu TenarisSilcotub, iar în ultimul an beneficiind și de susținerea unui donator internațional . Cea de-a VI-a ediție a programului s-a derulat în perioada septembrie 2015 – iunie 2016, în cadrul a 9 licee din județele Călărași, Sălaj și Sibiu, iar în viitor se dorește extinderea sa și în alte zone ale țării.
„Educația de mediu lipsește din programa formală, lucru care se reflectă și în situația atât de gravă în care am ajuns în România și în lume. Prin voluntariat, lucru în echipă, educație non-formală și proiectele practice pe care le realizează, tinerii câștigă în primul rând experiență de viață, își dezvoltă abilități de mare ajutor în cariera și satisfacție sufletească pentru că sunt utili societății în domeniul esențial al protecției mediului.”, a declarat Teia Ciulacu, Președinte ViitorPlus.
Programul „Cluburile ecOprovocarea” îmbină latura teoretică, atelierele educaționale non-formale, cu activitățile practice ce aduc beneficii concrete în comunitatea locală. ViitorPlus a dezvoltat pentru membrii cluburilor, împreună cu experți în domeniul educației, ateliere pentru aprofundarea noțiunilor de protecția mediului, integrând în curriculă și tehnici de dezvoltare personală. Totodată, a fost pus la dispoziția elevilor și profesorilor un regulament de concurs, care i-a impulsionat să ia atitudine și să deruleze activități practice prin care să contribuie la rezolvarea problemelor de mediu din comunitate. Pentru exemple de activități educaționale, impresii ale profesorilor și elevilor implicați, puteți urmări acest clip.
În 6 ani de activitate, au participat 30 de unități de învățământ, peste 20.000 de elevi și profesori voluntari au reciclat aproape 284.000 de kilograme de deșeuri, au plantat 58.000 de puieți, au derulat 2.774 de evenimente educaționale pentru protecția mediului, au donat peste 57.500 de ore de voluntariat pentru comunitate, au amenajat 261.500 m2 de spațiu verde ș.a. Premiul oferit membrilor echipelor câștigătoare de anul acesta constă în participarea la o tabără educațională, organizată de ViitorPlus în luna august, în localitatea Cheia, județul Prahova.
ViitorPlus își dorește extinderea efectelor benefice ale acestui program. Primul pas este de a invita profesorii să deruleze activități similare, utilizând în acest scop gama de materiale educaționale folosite în cadrul „Cluburilor ecOprovocarea”. Acestea pot fi descărcate gratuit, în format digital, de pe website-ul https://www.ecoprovocarea.ro/resurse-profesori/. Pentru cea de-a II-a etapă de multiplicare a rezultatelor, ViitorPlus este în căutare de companii partenere, cu valori și obiective similare, astfel încât să poată dezvolta cluburi educaționale permanente și în alte județe din țară.
„Am observat, în toți acești ani, cum tinerii educați în spiritul “ecOprovocarea” s-au dedicat, cu pasiune, misiunii de a participa la rezolvarea problemelor de mediu din propria comunitate. Datorită rezultatelor impresionante obținute de ei în 3 județe, suntem încrezători că noua generație poate aduce un val de schimbări pozitive pentru mediu la nivel național, dacă programul ar beneficia și de susținerea unor parteneri din celelalte zone ale țării”, a menționat Lucia Cojocaru, Coordonatorul programului „Cluburile ecOprovocarea”.