fbpx

Roua din Vurpăr

Roua din Vurpăr este cel mai nou program al asociației Viitor Plus, un program de lungă durată, dedicat generațiilor viitoare și protejării naturii, care înglobează 18 ani de experiență Viitor Plus în domenii precum economia socială, pădurile, biodiversitatea, energia regenerabilă, educația pentru mediu, la care adăugăm componenta de agricultură regenerativă și managementul sustenabil al apei.

Totul se întâmplă într-un loc care va deveni un model de transfer de beneficii între mediul urban și mediul rural – comuna Vurpăr, județul Sibiu. Aici pregătim o curte de poveste (3600mp), cu o șură din alte timpuri (1891), în care să dezvoltăm educația de mediu prin activități practice în aer liber, în iarbă, în grădină sau în livadă. Va fi locul în care întâi simțim și observăm natura și apoi învățăm despre ea prin activități non formale, pregătite de echipa de experți educaționali Viitor Plus.

De ce facem proiectul Roua din Vurpăr?

• Educația care îți permite să experimentezi, să vezi, să simți, să te implici în mod practic este cea mai de impact. Mai ales pentru mediu

• Un loc al nostru, pe care să-l administrăm noi pe termen lung, ne permite să investim mai bine resursele, să inovăm, să monitorizăm mai bine impactul. O inițiativă non-profit, pentru comunitate,
cu elemente de economie socială.

• Zona rurală în România este cea mai defavorizată și în declin, lipsită de oportunitățile din zonele urbane. Ne dorim să aducem aici experți, know-how, resurse decare să beneficieze în premieră o comunitate cu multe vulnerabilități, dar care are în schimb bogățiile după care tânjim la oraș – aer curat, peisaj, hrană sănătoasă, conexiunea cu natura

• Județul Sibiu este în centrul țarii, bine conectat și implicat în zona culturală, turistică, economică. Un astfel de centru dedicat educației de mediu, ar fi însă o premieră, care ar putea să inspire și alte zone

Comuna Vurpăr se află la 30km de Sibiu, în podișul Hârtibaciului și lângă un sit Natura 2000. Agricultura de joasă intensitate coexistă aici cu o abundență de floră și faună, peste 1500 de hectare de pășune fiind certificate ecologic.

La Roua din Vurpăr îi așteptăm deopotrivă pe cei mici și cei mari

Copiii de vârstă școlară vor beneficia de educație non formală de mediu într-un spațiu amenajat natural, potrivit pentru a susține activități outdoor și indoor, atât în Săptămâna Verde, cât și în alte perioade ale anului:

• cursuri despre mediu adaptate vârstei;
• activități practice în grădina de la Vurpăr: plantare/îngrijire/cules legume și fructe;
• trasee tematice și trasee senzoriale;
• observare biodiversitate locală;
• jocuri interactive (gen căutare de comori);
• evenimente și ateliere ce vin în completarea programei școlare;
• spații de joacă și relaxare, inclusiv pentru activități fizice intense.

Programele educaționale dedicate adulților oferă:

• Activități voluntariat;
• Cursuri & ateliere despre natură;
• Ateliere bricolaj pentru o gradină sustenabilă.

Pentru revitalizarea si reamenajarea proprietății astfel încât să putem realiza toate activitățile menționate mai sus am selectat o echipa de arhitecți, peisagiști si ingineri specialități cu experiență atât in reabilitarea elementelor de arhitectura tradițională, cat si in integrarea elementelor de flora locală la nivelul amenajării peisagere.

Iata si rezutatele primei etape de proiectare, ilustrarea conceptului:

Curtea de primire va fi primul contact al vizitatorilor cu Roua din Vurpăr. Aceasta va fi amenajată ca un spațiu verde, dotat cu soluții moderne de energie solară și elemente tradiționale, perfect integrat în peisajul rural. Acest loc va deveni totodată primul punct gastronomic local din comuna.

Șura din 1891, sera și grădina noastră formează un spațiu unic, unde tradiția și sustenabilitatea se întâlnesc. Șura, pe care ne pregătim să o renovăm, va deveni un loc de întâlnire pentru comunitate și evenimente educative. Sera, întreținută cu grijă, oferă produse proaspete, iar grădina este un exemplu de agricultură regenerativă, conectându-ne la ritmul naturii și valorile tradiționale.

Livada, sala de clasa si locurile de joaca: O zonă interactivă creată din elemente naturale, care va stimula explorarea și învățarea prin observație. Sala de clasa in natura va fi locul de consolidare a cunostintelor

Tiroliana și toboganul mare vor aduce copiilor activități pline de aventură, apropiindu-i de natură într-un mod distractiv și educativ. În acest moment, copiii din comună nu beneficiază de locuri de joacă, iar acestea vor fi primele astfel de spații puse la dispoziția comunității, integrate în activitățile noastre de educație pentru natură. În plus, în cel mai înalt punct al livezii, am prevăzut un turn de observație, oferind micilor exploratori o priveliște unică asupra peisajului și vieții sălbatice, aflându-ne lângă un sit Natura 2000

Ce urmeaza: Pentru că punem accent pe cunoașterea naturii la firul ierbii, prima prioritate este amenajarea livezii și grădinii, oferind un spațiu natural unde cei mici, dar și cei mari, pot explora și învăța despre biodiversitate și sustenabilitate. În paralel, demarăm procesul de fundraising, astfel încât să putem începe implementarea imediat ce proiectul tehnic va fi finalizat.

CUM POTI CONTRIBUI?

Viitor Plus caută parteneri alături de care să realizeze proiectul prezentat. Bugetul de investiții estimat pentru lucrările de amenajare este de cel puțin 400.000 de euro, așadar, orice contribuție este de mare ajutor.

SPONSORIZARE în BUNURI

Dacă ești o companie care produce sau comercializează următoarele lucruri, acestea ne sunt necesare în lucrările de amenajare și pot face obiectului unui contract de sponsorizare, deductibil fiscal:

• 3 sisteme de irigații (seră, curte și livadă)
• structură serălemn (bușteni, scânduri, profile)
• mobilier/echipare bucătărie
• mobilier de grădină (mese, scaune, băncuțe)
• piatră, nisip, lespezi naturale, pavaj
• pământ vegetal
• scară metalica turn, structuri metalice
• elemente pentru locuri de joacă

SPONSORIZARE în BANI

Toate obiectivele de renovare a spațiului necesită manoperă de la firme specializate sau de la meșteri locali (oriunde se va putea, vom implica și voluntari, inclusiv din rândul companiilor partenere).
Poți să ne susții printr-o sponsorizare în bani, cu plata directă de la companie către Viitor Plus, iar deducerea sumei se va face anul viitor din impozitul pe profit aferent 2024.

DONAȚIE

Alege să ne susții activ prin donație directă pe site. Fiecare sumă primită va fi cheltuită cu înțelepciune

CONTACT
Teia Ciulacu
sponsorizare@viitorplus.ro
0729 040 079

De la demararea programului in iulie 2023 și până în prezent,
ne-au acordat susținerea și încrederea lor