Recicleta, program al asociației Viitor Plus, dezvoltă de-a lungul anului școlar 2024-2025 educația de mediu în 20 de școli din București și Ilfov, pregătind generații mai conștiente cu privire la mediu și la sustenabilitate prin materiale educaționale, traininguri, concursuri și vizite de studiu – activități gratuite pe care profesorii și învățătorii le pot face împreună cu elevii lor.
Our Blog
Sărbătoarea Crăciunului este despre conectare, despre apropierea de cei dragi, dar și de cei aflați în nevoie. Cadourile Bine Primit ne conectează cu cei care le primesc, dar și cu cei care le fac și cu natura. Programul Bine Primit aduce la un loc produse făcute de antreprenori sociali, Unități Protejate Autorizate, ONG-uri și mici meșteșugari.
Fiecare dintre ei vine cu o poveste unică și cu o misiune ambițioasă, iar împreună au un obiectiv clar: susținerea persoanelor aflate în situații vulnerabile. Această cooperare dintre asociații susține peste 82 de angajați și beneficiari care se luptă zilnic cu inegalități, greutăți și riscuri.
3 decembrie este Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități sau cu abilități diferite, dar la fel de valoroase. Veți vedea multe clădiri iluminate în mov și mulți oameni îmbrăcați în mov în semn de susținere și încurajare a includerii persoanelor cu dizabilități în echipe.
Noi, la Viitor Plus, suntem onorați că avem colegi persoane cu dizabilități fizice, dar cu abilități profesionale valoroase. Suntem cu toții imperfecți, dar fiecare este bun la ceva și împreună avem rezultate extraordinare.
Black Friday a devenit una dintre cele mai mari zile de shopping la nivel global, însă popularitatea sa este însoțită și de o serie de provocări, printre care creșterea risipei de resurse și impactul asupra mediului. Alegând o abordare mai sustenabilă, putem transforma această zi a consumului într-o oportunitate de a face cumpărături mai conștiente. În acest articol, explorăm câteva moduri prin care putem reduce impactul de mediu al achizițiilor de Black Friday și sugerăm alternative mai prietenoase cu natura.
Elevii și profesorii din învățământul primar, gimnazial și liceal din toată țara sunt invitați să se înscrie la Concursul Național Eco Provocarea, ediția 2024-2025, în cadrul căruia, timp de 7 luni pot exersa și dezvolta abilități de leadership, aprofunda cunoștințe legate de protejarea mediului și derula activități practice de îngrijire a naturii. Viitor Plus – Asociația pentru dezvoltare durabilă, organizatorul competiției, lansează apelul de înscriere pentru concursul din acest an școlar, ce va avea premii în valoare totală de 100.000 lei.
Atelierul de Pânză și Recicleta au organizat un eveniment online unic, dedicat achizițiilor circulare și sociale, destinat companiilor, ONG-urilor și tuturor celor interesați de sustenabilitate și modele economice inovative. Evenimentul a identificat soluții concrete pentru integrarea circularității în lanțurile de aprovizionare și colaborarea eficientă cu unitățile protejate.
Cea de-a XI-a ediție a Taberei de Leadership pentru Mediu, organizată pentru câștigătorii liceeni din programul Eco Provocarea, a demonstrat dorința tinerilor să descopere, să formeze grupuri de inițiativă și să acționeze în beneficiul comunităților, planetei și semenilor lor, iar implicarea în procesul de învățare a unor modele de bună practică, oameni care inspiră prin atitudine și rezultatele lor a adăugat o dimensiune unică și valoroasă experienței memorabile a participanților.
De 13 ani, Eco Provocarea aduce leadershipul de mediu în școlile și liceele din România, inspirând generații de elevi și profesori să protejeze planeta.
Concursul Național Eco Provocarea, ediția cu numărul XIII, organizat de Viitor Plus – Asociația pentru dezvoltare durabilă, s-a încheiat cu succes, marcând un alt an de implicare activă a elevilor și profesorilor în protecția mediului. Acesta este cel mai amplu concurs de mediu desfășurat în România, reunind echipe din școli și licee din întreaga țară. Ecoambasadorii noștri, elevi și profesori deopotrivă, au demonstrat dedicare și eforturi remarcabile pentru a promova sustenabilitatea și conștientizarea ecologică.
Adoptă un Copac a încheiat cel mai bogat sezon de plantare de primăvară din ultimii ani, cu 46.000 de puieți trimiși la 285 de școli din toată țara pentru Săptămâna Verde, 5,5 hectare noi de pădure pe câmpurile degradate din sudul României, o plantare urbană la Alexandria și 1.550 de voluntari implicați în acțiunile de plantare.
Recicleta, colector autorizat pentru materiale reciclabile, cu o experiență de peste 14 ani pe piața din România, își continuă misiunea socială și devine unitate protejată. Astfel, companiile cu peste 50 de angajați pot obține, cu zero costuri, serviciile lor de colectare separată pentru reciclare, folosind bani din taxa plătită altfel la stat, pentru fondul de dizabilitate.