Raport anual 2013
„A fost pentru prima oară dificil să scriu acest editorial, probabil pentru că tema principală pe care o abordăm în acest an este „stilul de viaţă sănătos”, o provocare a omului „modern”. Eu cred ca sunt 2 componente ale acestui concept: una legată de sănătatea interioară, a sufletului, o descoperire a propriului eu, definire a valorilor şi viziunii de viaţă, trăirea lor în armonie cu cei din jur şi alta legată de sănătatea exterioară, fizică. Pe prima simt că o trăiesc intens în fiecare zi, de mulţi ani, în special 8 ani de ViitorPlus care mi-au adus multa împlinire, sentiment pe care cred că îl au toţi cei care construiesc această organizaţie. Sănătatea exterioară este parcă o luptă mai complexă şi mai grea, fiind influenţată atât de obiceiurile noastre zilnice, cât şi de alimentaţie şi condiţiile de mediu în care trăim.
Învăţăm prea puţin la şcoală despre importanţa exerciţiului fizic, a meselor regulate, dieta echilibrată, impactul fast-foodului, despre inamicii invizibili ascunşi în alimente – chimicale, E-uri, hormoni, iar în jurul nostru aerul este din ce în ce mai poluat, deşeurile abandonate ne otrăvesc apele, chiar şi hainele care le purtăm ne pot dăuna. Ce am început să fac de câţiva ani încoace este să ma documentez mai mult, să citesc etichetele produselor înainte să cumpăr, să aloc o parte mai mare din buget pentru produse ecologice, să reduc consumul şi deşeurile pe care le las în urmă, să fac mai multe activităţi fizice. Şi mereu simt că e mult drum de străbătut în direcţia asta, iar ViitorPlus ajută prin iniţiativele sale oamenii care-l străbat… de la Harta Reciclării prin care aflăm unde putem colecta selectiv orice deşeu, la sacoşele noastre produse din materiale naturale, la tinerii educaţi în tabere, până la evenimentele sportive de masa pe care le organizăm sau susţinem. Despre toate puteti afla în următoarele pagini – activităţi desfăsurate, rezultate obţinute imediat, dar şi impactul, sperăm noi, pe termen lung.
Schimbările nu vin niciodată uşor, câteodată ne trezim printr-un şoc dureros, altădată prin accesul la informaţii care ne „luminează”, însă este important să nu uităm că fără sănătate nu putem trăi o viaţă de calitate şi să ne realizăm visele, aşadar sperăm să vă inspire şi viziunea ViitorPlus – „Investim în ceea ce lăsăm în urma noastră!”
Teia Gavrilescu – Preşedinte ViitorPlus