București, 27 octombrie 2023 Cu ocazia Zilei Sustenabilității, asociația Viitor Plus a organizat un eveniment de tip Ziua Porților Deschise, aducând împreună reprezentanți din ministere, companii, organizații neguvernamentale și presă pentru a discuta și identifica cele mai bune soluții în vederea asigurării unui viitor sustenabil în România.
Our Blog
Începând cu luna iulie a acestui an, gospodăriile a doi fermieri mici din Dolj și Olt sunt alimentate cu energie verde, produsă de panourile fotovoltaice. Proiectul, implementat de Viitor Plus, constă în montarea panourilor oferite de CEZ, în campania “Sădim energie pentru viitor”.
Philips România se alătură Viitor Plus în programul de plantare și monitorizare a pădurilor, Adoptă un copac.
Asociația Viitor Plus începe înscrierile pentru unul dintre cele mai populare concursuri de educație de mediu din România, Eco Provocarea. Ediția cu numărul 11 nu mai este dedicată doar liceelor, ci este deschisă elevilor de toate vârstele, de la gimnaziu la universitate.
Asociația Viitor Plus lansează proiectul educațional de mediu VERDE GO – Împreună pentru un mediu mai curat în școlile și pe străzile din Argeș. Proiectul este susținut de Dacia, prin platforma de responsabilitate socială kilometrulbine.ro, și de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Ei au interacționat cu invitații speciali din zona activismului de mediu și a instituțiilor publice.
Timp de 4 zile, la Moieciu de Sus, Jud. Brașov, elevii și profesorii câștigători ai concursului Eco Provocarea, ediția a 10-a, la categoriile reciclare, igienizare, târguri de economie circulară, plantare și grădini multifuncționale, au învățat, s-au distrat și au fost provocați să construiască împreună, să lucreze în echipe și să învețe despre mediu.
120 de liceeni și profesori din toată țara vor participa la Tabăra de leadership pentru mediu Eco Provocarea, între 25-28 august, la Moieciu de Sus, Brașov.
Ei s-au implicat în activități practice și educaționale, de reciclare, igienizare, plantare, târguri de economie circulară sau în realizarea unor grădini multifuncționale, în ediția a 10-a Concursului Național Eco Provocarea, desfășurat pe parcursul anului școlar 2020-2021.
Invitați speciali: Octavian Berceanu și Allen Coliban
ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă strânge semnături pentru a convinge autoritățile centrale și locale să găsească soluția pentru salvarea cascadei Bigăr, simbol național a cărui imagine este prezentă pe pașapoartele românilor. Asociația cere realizarea studiilor preliminare, identificarea propunerilor tehnice și implementarea proiectului, nu doar investigarea cauzelor dezastrului natural.